Newsflash

Rezultate căutare « primele cazuri confirmate »


Program de intervenții pro bono, la Monza

de Dan Dumitru MIHALACHE - nov. 6, 2019

Grupul Monza a pornit un nou program de intervenții pro bono. Lansat luni, 4 noiembrie, programul actual extinde cu servicii medicale pluridisciplinare proiectul social de intervenții chirurgicale pentru cazurile de chirurgie cardiovasculară și neurochirurgie deja existent.

54 de noi cazuri de rujeolă

de Theodora Şutiu - sept. 14, 2019

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunțat sâmbătă că până vineri au fost confirmate încă 54 de cazuri noi de rujeolă.

România: în patru cazuri dintr-o sută, actul medical este condiționat

de Dr. Otilia REGUȘ-SESERMAN - feb. 16, 2018

Satisfacția pacienților în legătură cu serviciile medicale pe care le-au primit reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori ai calității unui sistem de sănătate. În management, eficacitatea constă în realizarea obiectivelor, iar eficiența constă în utilizarea a cât mai puține resurse pentru a îndeplini obiectivele. Performanța sistemelor de sănătate nu se măsoară doar prin eficacitatea și eficiența lor, ci și prin parametri care țin de satisfacția consumatorilor de servicii medicale, a pacienților. Astfel, Organizația mondială a sănătății (OMS) a identificat încă patru parametri care indică performanța unităților sanitare: siguranța, punerea pacientului în centrul sistemului, satisfacerea nevoilor comunității și calificarea personalului medical. OMS a stabilit un model teoretic al performanței spitalicești – Performance Assessment Tool for quality improvement in Hospitals (PATH), care ajută unitățile sanitare să identifice și să dezvolte cele mai bune practici în spitale (1).

Multe cazuri rare

de Dr. A. M. - feb. 27, 2015

Să nu uităm demenţa precoce – două cazuri comentate

de Dr. Alexandru TRIFAN - iul. 15, 2011

   Boala psihică clasificată iniţial ca demenţă precoce a fost ulterior rebotezată de psihiatrul elveţian Eugen Bleuler: schizofrenie. Cu toate acestea, se pare că nu avem de-a face cu afecţiuni psihice identice, pentru că prima este dominată de un proces deteriorativ, în timp ce a doua este o „spargere“ a minţii. Comentariile pe această temă sunt centrate pe două cazuri clinice, prezentate de dl dr. Alexandru Trifan la rubrica Portrete fiziognomice. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Policlinică pentru cazuri sociale

de Marian CÂMPEANU - iul. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe